Cum vă simțiți când știți că cealaltă jumătate a voastră se masturbează…

Cred că asta e o întrebare legitimă, așa că aș vrea să știu cum vă simțiți când știți că cealaltă jumătate a voastră se masturbează la filme porno sau altele.

Da, majoritatea nu mergem până acolo cu granițele dintre noi, așa că nu știm la ce se gândește când se masturbează. Dar cu toții știm că se întâmplă…

Așa că ce faci când încă ai inocența tinereții la granița cu adultul din tine. Ce faci când mai vrei încă puțină iubire idealistă? Închizi ochii? Te prefaci că vezi doar săruturile pe frunte și mâinile voastre împerecheate sub clar de lună? Omiți blonda lascivă ascunsă în istoricul browserului? Sau bucata masculină, gata să te supună în imaginația ta?

Eu nu știu ce să fac. Parcă aș vrea să pot opri asta. Parcă aș vrea puțină magie dintr-o poveste de dragoste siropoasa și veșnică. Dar poate ce-i prea mult strică, și de aceea recurgem la alții. Fie ei și virtuali. Părem să nu rezistăm îngrădirii.

Dar știu… Secolul XXI cere ca eu să mă maturizez. Să nu mai am așteptări ridicole cand vine vorba de ”nevoi” biologice. Căci nu există iubiri absolute si indubitabile.

Mă mai gandesc dacă o s-o fac. Poate prefer singurătatea, decât juma’ de speranță, juma’ de poveste.

Oare cum e…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mi-as dori sa am credinta.

Poate atunci totul ar fi mai bine.

Dar nu am.

Asa ca sunt un suflet –ce gluma buna, oare macar e acolo?- ratacit, care incearca sa-si gaseasca un scop.

Dar e dificil. Caci cum poti sa gasesti un scop, cand toate au un cusur.

Stiu atat de bine ce vreau incat nu am nici cea mai vaga idee ce vreau. Ce vreau sa spun? Pai stiti, vreau chestia acea absoluta, pe care o simti pur si simplu ca ceva corect, firesc, musai.

Si nu pot gasi nici un scop care sa aiba acel “je ne sais quoi” absolut.

Vreau sa las o urma in lumea asta… dar nu vreau sa o realizez prin faima sau procreere. In primul rand, pentru ca sunt ambele supraestimate…

Asa ca acum ce fac? Pentru ca stiu o poveste seaca  cu un baiat crescut fara tata. Taicas-o era un tip blazat, crezand cu sfintenie intr-o oranduire obligatorie in lume. Asa ca i-a spus fiului sa invete la scoala si sa termine liceul. Zis si facut. Dupa absolvire, pustiul, care nu mai e tocmai pusti, isi suna tatal:

- Am terminat liceul, acum ce fac?

- Acum fa o facultate.

Pustiul, care nu mai e prea pusti, termina facultatea.

- Dar acum ce fac?

- Ia-ti o slujba.

Zis si facut. Si-a luat o slujba… muncind ani de-a lungul, vede ca a ajuns sa stapaneasca slujba foarte bine, asa ca-l suna iar pe taicas-o.

- Am o slujba de ani buni. Am tot avansat. Asa ca acum ce mai fac?

- Pai eu stiu… Insoara-te si tu. Ia-ti o fata.

Pustiul, care nu mai e demult pusti, s-a insurat. Dar inca mai era confuz in legatura cu viata, asa ca l-a mai sunat odata pe taicas-o.

- Am nevasta. Acum ce fac?

- Pai… fa copii.

Si baiatul a facut copii, impreuna cu nevasta, nu singur…

Si aia a fost ultima oara cand taicas-o i-a spus ce sa faca. Caci le facuse pe toate, indeplinise oranduiala vietii si incheiase cercul musai.

Asa ca acum va intreb eu. Nu e asta extrem de trist?

Oare sunt oameni constienti care vor doar atat de la viata?

Prin oameni constienti ma refer la oamenii aceia care mai au si ganduri negre cateodata, care inteleg ca universul e mult mai mare ca ei, si ca el ne zdrobeste putin cate putin. Oameni constienti sunt aceia care vor ceva mai mult, care stiu totul si nimic despre lucruri la intamplare. Care cateodata stau lipiti cu fruntea de geamul rece, uitandu-se la ploaia care cade, trist, pe jos. Sunt oamenii care au pofte de vicii… si care se predau lor din cand in cand. Sunt oamenii care tanjesc dupa un fel de iluminare care nu vrea sa apara. Si mai ales, sunt oamenii care viseaza, care vin in lumea reala sa fie nostalgici intr-un univers in care nu au trait…

Oare… oare cum e sa fii omul care si-a gasit iubirea in zidul Berlinului. Care, desi e ciudata, e a lui, e sincera, si asa complet data peste cap cum e, il tine in viata si ii da un scop.

Oare cum e sa fii taranul de pe camp care simte fiecare anotimp cu intensitatea reala, care are un singur scop, sa mai planteze si anul asta recolta pentru toamna… Si tot asa, pana nu-l mai tin puterile.

Acum pe bune, oare cum e?

Dezvirginare, subiect tabu se pare…

Tot citeam pe site-ul acela de intrajutorare, tpu.ro, despre pustoaice care faceau prostioare cu ele insele.

Si citeam pe acolo de unele persoane oripilate de actiunile fetei, de parca saracuta ar trebui sa fie ca o sticla de nectar, cu dop si folie neatinsa.

Si ma intrebam de cand e dezvirginarea, sau mai degraba masturbarea, subiect tabu. Adica trebuie sa te cunosti putin pe tine insati inainte de a incepe cu un baiat. Ca daca o sa fii speriata, de nu o sa poata baiatul (si fata pentru unele, dar ele de obicei inteleg) sa se apropie de tine, ma indoiesc ca va rabda prea mult sa se uite fara sa atinga. Adica rabda pana nu mai poate, daca pricepeti aluzia…

Acum, mie una mi se pare absurd. Suntem in secolul XXI, lumea e mai evoluata, mental si fizic, asa ca trebuie sa tinem pasul si sa ajutam bietele suflete timorate.

Pentru ca prima oara doare (exceptand cateva cazuri destul de rare). Si daca te apuci ca din pod sa te arunci asupra unuia, fara preludiu sau putina experienta personala, pot spune ca o sa ramai cu sechele vis a vis de durerea actului…

Si toti baietii stiu ca nu vor asta, pentru ca ar insemna o fata in minus, iar ei (aia calumea) apreciaza fiecare pustoaica speriata care are nevoie de intelegere pentru a-si da drumu’.

Deci intrebati fetelor, ca trebuie sa aflati lucrurile din timp.

Si nu, aici nu ma refer sa incepeti devreme. La varsta de 11, 12 ani incepeti sa aveti doar teoria la punct, apoi da-ti usor inainte cu toate cele, fara sa incercati sa le faceti pe plac altora. La capitolul asta fiti egoise, ca vi se permite. Si daca nu, pierderea lor.

Mini masochism

Intrebare de baraj, cat esti de masochist?

De obicei nu ma am cu durerea…

Ei bine, astazi, coborand niste scari alunecoase, m-am julit si palit bine la cap. Si singurul meu gand cand stateam acolo lata, era ca frantura aceea de adrenalina a fost printre cele mai palpitante si placute lucruri din ultima vreme.

Si eu cred ca daca ajungi sa-ti placa felul in care sangele se scurge putin pe mana, in timp ce rana pulseaza, ai o problema…

Dar, ma indoiesc ca e ceva in neregula. Pana acum pare doar un eveniment nevinovat.

Deci, v-a placut vreodata sa va raniti, din greseala sau nu?

Prima mea tăvăleală zdravănă cu băutura

A inceput un nou an. Iar eu nu-mi amintesc sa-l fi primit… Pacat, am auzit ca au fost artificii frumoase.

Nu sunt tocmai o petrecareata innascuta. Dar am momentele mele de absenta indelungata a gandirii rationale. Am ajuns la destinatie fara sa mananc si, ca niciodata, m-am aruncat pe bautura. Din moment ce eram intarziata care trebuia sa-i prinda din urma, am avut de recuperat… Iar eu, decisa sa fiu complet irationala, m-am comportat ca adolescneta obraznica, care crede ca le stie pe toate. “Adica cine sunt ei sa-mi spuna mie sa o iau usor, de parca 2-3 pahare (pahare de sampanie initial) de vodka talpa ma pot imbata” Ha, tapa mie, a fost chiar mai rau dupa ce am trecut la altele mai “grele”. Mi s-a facut rau…

Dar nu e vine mea in totalitate. Vroiam atat de mult sa uit de el. Vroiam atat de mult sa nu-mi amintesc de “acasa”. Vroiam atat de mult uitare, incat am uitat cine sunt. Nu, nu am intrat in coma alcolica. In ciuda faptului ca beau un pahar (maxim) de vin de sarbatori si zile onomastice, am reusit sa acumulez forta ca sa rezist, sa-mi mentin corpul pe linia de plutire… Pana intr-un punct, cel putin. De acolo, imi amintesc fragmente. Si acelea nu sunt deloc placute, asa ca imi doresc sa mai fi baut ceva, ca sa uit absolut totul pentru totdeauna. Dar n-a fost sa fie…

Acum, doua zile mai tarziu, dupa durerile insuportabile de rigoare (numita si mahmureala) pot spune ca am dat-o in bara cu inceputul noului an. Sper ca se va imbunatati, ca nu voi fi inconstienta si complet ridicola in toata splendoarea a inca 364 de zile. (elimin 1 ianuarie, din motive evidente)…

Tema Blogului

Am gasit un background ideal.

E noapte, cu o perspectiva urcata undeva sus de tot. De acolo, luminile orasului se tot intersecteaza, iar norii plutesc aiurea, fara logica sau insemnatate.

Iar poza de alaturi, e o incercare de a-mi prezenta alter ego-ul.

E un inceput timid… si probabil va ramane asa.

Dar daca totusi ajungi aici, strainule, raspunde-mi macar la o intrebare. Caci eu am multe, dar sunt dificile pentru urechile care au ochi sa ma vada.